Smoothie cu chlorella și polen
2014-05-27- Yield : 350 ml
- Servings : 1
- Prep Time : 0m
- Cook Time : 0m
- Ready In : 5m
Chlorella este deja cunoscută ca un superaliment, cu efecte detoxifiante, puternic mineralizantă și alcalinizantă. Cu alte cuvinte, este o algă verde care face tare mult bine corpului nostru. O găsiți la orice magazin naturist. Și polenul…și miere, ah dulce ambrozie ce mustești a sănătate!
Pot spune că smoothiurile au devenit micul meu dejun preferat, le gustă și fetița și îi plac. Sunt atentă la combinații, dar sunt și mai atentă să fie delicios. Așadar, din seria “nicio zi fără verde”, vă poftesc la un pahar de viață.
Ingredients
- o banană
- o lingură de migdale
- o linguriţă de chlorella pudră
- o linguriţă de polen crud
- o linguriţă de miere
- o linguriţă de seminţe de chia
- sucul de la o jumătate de lămâie
- o jumătate de pahar cu apă
Method
Step 1
Ingredientele se blenduiesc cam 30 de secunde, până se mărunţesc migdalele. Ideal ar fi să aveţi migdalele înmuiate câteva ore, dar eu mereu uit şi le-am pus aşa.